Inca 3 zile de depunere a declaratiilor de venit

Persoanele fizice care au obtinut in anul 2007 venituri in bani si/sau in natura in afara salariilor trebuie sa depuna, la administratiile financiare, declaratiile de venit global. Termenul limita este 15 mai. [...]

(Click)

Restantierii- aproape jumatate din totalul romanilor datori la banci

Economie Editia Speciala - Economie

  2008-05-15

In ciuda declaratiilor linistitoare ale oficialilor
Restantierii, aproape jumatate din totalul romanilor datori la banci
Dan Stefan

Biroul de Credit a inregistrat in cei patru ani de functionare circa doua milioane de restantieri, dintr-un total de 4,8 milioane de persoane care au luat credite si se afla in evidenta institutiei, a declarat, ieri, directorul general al biroului, Serban Epure.
“In evidentele Biroului de Credit, numarul restantierilor se ridica la aproape doua milioane de persoane de la inceputul activitatii Biroului pana in prezent”, a afirmat Marian Epure.
Directorul general al Biroului de Credit a precizat ca este posibil ca, intre timp, unele persoane sa-si fi achitat datoriile. In baza de date a sistemului informatic al Biroului de Credit sunt cuprinse aproximativ 4,8 milioane de persoane care detin peste 8,3 milioane de conturi, potrivit reprezentantului BC. Totalul rapoartelor de credite eliberate depaseste 18 milioane.
In sistemul BC opereaza 28 de banci ce detin in total o cota de piata de 98,5 la suta, opt societati de credit de consum si doua societati de leasing.
Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, a afirmat ca notificarea cu 15 zile inainte de a se transmite informatia despre client la Biroul de Credit este un lucru atat in detrimentul clientilor, cat si al bancilor. “Bancile trebuie sa trimita notificari recomandate, prin posta, iar banca va plati aceste costuri din banii pe care ii va trage de la clienti. Daca clientul a fost instiintat la incheierea creditului de obligatiile pe care le are, acesta ar trebui sa le respecte”, a precizat presedintele ARB. El a mai aratat ca bancile notifica, prin telefon, e-mail sau SMS, clientii restantieri inainte de a trimite datele catre Biroul de Credit, dar singura notificare acceptabila, si care poate fi demonstrata cu dovezi, este scrisoarea recomandata prin posta.
De la sfarsitul acestui an, Biroul de Credit va oferi si servicii de evaluare a clientilor (scoring), corespunzator fazei a treia de dezvoltare a Sistemului Biroului de Credit. Scoringul oferit de Biroul de Credit va juca un rol esential in activitatea bancilor in luarea deciziei de creditare pentru clientii persoane fizice, deoarece se bazeaza pe informatii din intregul sistem financiar - bancar, completand informatiile interne. Birourile de credit din diverse tari au dezvoltat sisteme de scoring, care acorda o nota pentru fiecare client, tinand cont de istoricul platilor pentru creditele primite. Scoringul tine cont de regularitatea cu care acestia isi platesc datoriile si de eventualele restante, durata, valoarea si incidenta acestora.
Suma restantelor inregistrate la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) a ajuns la sfarsitul lui martie la 2,13 miliarde lei (571,4 milioane euro), in crestere cu 20,2% fata de aceeasi luna a anului trecut, si reprezinta 1,15% din totalul sumei datorate, a declarat Cristian Costinel Bichi, directorul adjunct al directiei de stabilitate financiara din BNR. Suma datorata bancilor inregistrata la CRB ajunsese la sfarsitul lui martie la 186,2 miliarde lei, a mai precizat el.
In ceea ce priveste reducerea perioadei in care clientii restanti sunt in evidenta Biroului de Credit de la cinci ani la patru ani, Ghetea a apreciat ca populatia nu este educata indeajuns in acest moment. “Sunt de acord ca intr-o zi sa fie o perioada si de un an, dar mai tarziu, cand populatia va fi mai educata in acest sens”, a mai spus presedintele ARB.
Aceste informatii sunt cu atat mai nelinistitoare cu cat ele survin in contextul tendintei de crestere a inflatiei la nivel mondial, tendinta care nu a ocolit tara noastra. Apoi, sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani, tendinta de relaxare a conditiilor de creditare determinand o expansiune corespunzatoare a volumului creditelor. Acest fenomen este, in esenta, pozitiv, insa tendinta de crestere atat a numarului de romani restantieri, cat si a sumelor pe care acesti le au de platit la banci nu poate sa nu ingrijoreze. Intrarea simultana a mai multor debitori in incapacitate de plata poate genera mari probleme sistemului financiar-bancar, cum s-a intamplat, de exemplu in SUA.



Un articol Cronica Romana
Stiri de azi
Social
Economie
Politica
International
Sanatate
IT & C
Sport
Monden
Senzational
Editoriale