Lumea se intreaba cine va conduce Rusia

Premier mai popular decat presedintele [...]

(Cronica Romana)

Armistitiu dupa doua luni de lupte in Sadr City

International Editia Speciala - International

  2008-05-12

Armistitiu dupa doua luni de lupte in Sadr City
Tudor Lavric

Un pact intre guvernul irakian si militiile clericului radical siit Moqtada al-Sadr, intrat in vigoare oficial ieri dimineata, a pus capat la aproape doua luni de lupte, cu centrul de greutate in cartierul Sadr City din nordul Bagdadului. Militantii armatelor Mehdi au anuntat sambata depunerea armelor si inlaturarea lunetistilor si a bombelor artizanale de pe drumurile de acces in cartierul Sadr City.
Peste 1000 de oameni au fost ucisi in luptele izbucnite in martie si aproximativ doua milioane de persoane au ramas blocate in Sadr City, fara acces la hrana si apa potabila. Purtatorul de cuvant al guvernului, Ali al-Dabbagh, a anuntat ca acordul da fortelor de securitate dreptul de a efectua razii pe strazi si perchezitii domiciliare, in cautarea unor presupuse depozite de armament greu, dar nu a precizat daca si cand fortele americane vor primi unda verde pentru a parasi zona.
Armistitiul din Sadr City a fost impulsionat de primul ministru Nouri al-Maliki, a carui prioritate politica este dezarmarea militiilor pana la alegerile locale din octombrie. Moqtada al-Sadr a fost pana anul trecut aliatul guvernului. “Guvernul isi exprima sprijinul pentru acordul convenit de reprezentanti ai curentului sadrist si cei ai Aliantei irakiene unificate (coalitie parlamentara siita care sprijina guvernul) pentru a restabili securitatea si ordinea la Sadr City”, se arata intr-un comunicat oficial de la Bagdad.
Armistitiul de la sfarsitul saptamanii trecute a venit pe fondul intensificarii luptelor dintre fortele irakiene si celulele al-Qaeda din nord, in primul rand din orasul petrolier Mosul. Aici, unde aproximativ 10.000 de militanti sunniti participa la operatiunea Lions Roar, impotriva militantilor Al-Qaeda, de saptamana trecuta a fost proclamata starea de necesitate, iar fortele guvernamentale au cerut suplimentarea efectivelor. Orasul Mosul este ultimul bastion din Irak al fortelor Al-Qaeda, alungate din zona Bagdad.



Un articol Cronica Romana
Stiri de azi
Social
Economie
Politica
International
Sanatate
IT & C
Sport
Monden
Senzational
Editoriale