Literatura politica americana produce carti tot mai semnificative despre factorul Frica si rolul sau crescand in guvernarea unor societati democratice. In cartea sa “Frica. Istoria unei idei politice”, Corley Robin scrie ca “frica este un instrument in serviciul unei elite aflata la putere sau al unor insurgenti in mars, instrument creat si modelat de catre responsabili (sau activisti) care spera sa traga un beneficiu politic. Ea poate fie sa-i ajute sa atinga un obiectiv politic fixat, fie sa reflecte, sau sa dea greutate, credintelor lor morale ori politice, daca nu ambele variante”. Mai explicit, raportorul special al ONU asupra terorismului, Martin Scheinin precizeaza: “Este clar ca numeroase guverne utilizeaza conceptul de terorism pentru a-si sustine interesele politice pe calea stigmatizarii opozantilor, iar acest fenomen ia diverse forme. Una dintre ele consta in a trage profit din acte de terorism izolat sau individual, atribuindu-le unor grupuri, organizatii, miscari politice, grupuri etnice, catalogate ca teroriste fara cel mai mic fundament. In alte cazuri, un guvern incearca sa-si neutralizeze opozantii calificandu-i ca teroristi fara ca acestia sa fi comis vreodata acte de terorism”.
Un alt autor american, Jonathan Simon, observa ca “razboiul impotriva crimei a devenit o tema consensuala pe scena politica din SUA de patru decenii. Dar ea raspunde mai putin unei cerinte sociale spontane cat unei constructii ideologice si politice comune democratilor si republicanilor”.
In sfarsit, ziaristul canadian Serge Rouleau afirma: “politicienii au stiut intotdeauna ca teama este cel mai bun mijloc de a convinge populatia reticenta sa dea un sprijin neconditionat guvernului. Pentru a deturna atentia populatiei, a justifica taxe sporite sau a obtine acceptul pentru o legislatie impopulara, politicienii pot conta intotdeauna pe un eveniment dramatic real sau anuntat”. Astfel stand lucrurile, aforismul “Teama este inceputul intelepciunii” nu mai pare chiar atat de intelept.