Slalom de inter-sezon

Sport Editia Speciala - Sport

  2009-06-30

Fotbal, Liga I
Slalom de inter-sezon
Viorel MARCUTA

Alex Piturca, liber de contract
Presedintele clubului Pandurii Targu Jiu, Marin Condescu, a declarat ca atacantul Alexandru Piturca a devenit jucator liber de contract, dupa ce acordul dintre cele doua parti a fost reziliat pe cale amiabila.
“Piturca a plecat sa isi caute echipa pentru ca aceasta a fost dorinta lui, sa faca un pas inainte. Ii respectam dorinta, pentru ca e un jucator care si-a facut datoria fata de echipa in cei doi ani cat a jucat la Pandurii si suntem datori sa-l lasam sa plece”, a spus Marin Condescu.
“Imi pare rau ca plec de la Pandurii, mai ales ca pentru mine a fost o perioada frumoasa aici, la Targu Jiu, si
m-am atasat de colegi si de orasul acesta. Dar e momentul sa se incheie acest capitol din viata mea si e momentul sa caut o alta provocare”, a declarat Piturca jr.

Viorel Tanase, noul tehnician al Otelului
Directorul general al clubului Otelul Galati, Marius Stan, a declarat ca fostul fotbalist al echipei galatene Viorel Tanase a fost numit in functia de antrenor interimar, dupa plecarea lui Petre Grigoras.
Tanase a condus deja primul antrenament, iar de ieri se afla in cantonament, la Poiana Brasov, urmand ca Tudorel Calugaru, fostul portar al Otelului care s-a reintors recent din Arabia Saudita, sa fie antrenorul secund. Viorel Tanase a evoluat 17 sezoane la Otelul Galati (doua pe cand formatia galateana activa in esalonul secund), pentru care a jucat 347 de partide in primul esalon si a marcat 60 de goluri.
In cariera sa, Tanase a mai jucat la Dinamo, in sezonul 1993-1994, la Maccabi Netanya, in Israel, in sezoanele 1999-2000 si 2000-2001, precum si la FC Arges, in sezonul 2003-2004.

Lacatus se confeseaza in Spania
Fostul antrenor stelist Marius Lacatus, aflat la Oviedo unde isi petrece vacanta, a acordat un interviu publicatiei “La Nueva Espana”, in care a spus ca Spania este a doua sa casa si ca i-ar placea sa antreneze echipa unde a cunoscut destule satisfactii ca jucator. “Insa nu e momentul acum. Mi-ar placea sa antrenez in Spania, aici nivelul este foarte ridicat. La Oviedo am stat doi ani, m-am simtit foarte bine”, a adaugat el. Lacatus a precizat ca diferenta intre campionatul spaniol si cel romanesc consta in faptul ca in primul se fac investitii mari si astfel pot veni cei mai buni jucatori din lume.
“Se investesc foarte multi bani in fotbal, alti oameni din alte domenii o duc mult mai rau. Mi-ar fi placut ca toti oamenii sa aiba norocul fotbalistilor, dar e imposibil. Si mie mi-ar fi placut sa ma nasc mai tarziu, acum e cu totul altceva fata de vremea cand eram eu jucator”, a spus fostul international.

Adrian Cristea pune degetul pe rana
Mijlocasul Adrian Cristea, de la Dinamo, a facut o declaratie surprinzatoare atunci cand a fost intrebat de ce a ratat echipa sa titlul de campioana. Invinsa in ultimele trei etape ale campionatului trecut, cu Unirea Urziceni, FC Brasov si FC Arges, Dinamo a ratat titlul, crede unul dintre jucatorii care vor sa plece cu orice pret din Stefan cel Mare, deoarece jucatorii nu au valoarea altora care au calcat in trecut in “Groapa”.
“Nu ne-am dat la o parte din fata nimanui, nu aveam de ce, daca am fi castigat titlul aveam si bani si imagine. Poate principalul motiv pentru care am ratat titlul a fost lipsa de valoare. Sunt numai minciuni acele vorbe despre escapadele jucatorilor de la Dinamo. S-a mai iesit in oras, insa nu zi de zi si nici nu s-a facut exces de bautura”, a declarat Adrian Cristea la TVR.