Moment trist pentru handbalul feminin romanesc: Luminita Hutupan preda stafeta, a renuntat de a mai imbraca tricoul national. Hotararea ei de a se opri, chiar daca pe undeva a surprins federatia, isi are un puternic temei, anume ca reputata sportiva isi doreste din toata inima sa aiba un copil: fetita sau baiat, nu conteaza, “...cum o vrea Dumnezeu”, dupa cum afirma Luminita.
Dar desi multi se temeau, se pare ca retragerea din sportul de performanta a portaritei nationalei (considerata a fi totodata si cea mai titrata handbalista a Romaniei din toate timpurile) nu lasa niciun loc gol in reprezentativa Romaniei. Cel putin asta cred pasionatii acestui sport. Asa isi doresc. Sperantele lor se indreapta spre o succesoare de acelasi calibru, in ceea ce priveste personalitatea. Lucru indreptatit, mai ales ca aceasta si exista, confirmandu-si statura, prin talent si daruire dar mai ales prin rezultatele care o situeaza intre jucatoarele de top ale continentului si ale lumii. Numele ei: Cristina Georgiana Varzaru.
Cristina este originara din Corabia. A aparut pe lume cu aproape trei decenii in urma, pe 5 decembrie ea va implini 30 de ani. De multi ani ea este, in lumea sportului caruia i s-a consacrat, o prezenta de exceptie. Si asta inca de la junioare, pe cand reprezenta culorile Clubului Sportiv Scolar din orasul ei natal. Calitatile ei cu totul remarcabile au propulsat-o rapid in performanta. Mai intai la Oltchim Ramnicu Valcea, timp de trei ani (din 1999 pana in 2002) si in continuare, alti trei ani, la clubul Rapid. Dupa care, fiind curtata intens si de numeroase echipe de peste hotare, ea a optat pentru Viborg. Acolo unde se afla si in prezent, Danemarca fiindu-i, din anumite puncte de vedere, cea
de-a doua tara. De fapt, recunoaste chiar ea: “...aici ma simt la fel de bine ca si acasa...”.
Dar Cristina Varzaru reusise sa-si faca o carte de vizita de invidiat inainte de a deveni titulara a prestigioasei formatii daneze. Astfel, ea s-a impus mai intai pe scena handablistica a tarii: campioana cu Oltchim, la editiile din 1999, 2000 si 2002, si de asemenea cu Rapid, in 2003. Cu aceleasi formatii a cucerit si Cupa Romaniei. Cu Oltchim a realizat si mai mult, aflandu-se in finala Cupei Cupelor, in 2002. Dupa care, Cristina a repetat acest serial de reusite impreuna cu colegele de la Viborg: dubla campioana a Danemarcei in 2006 si 2008 si – moment de apoteoza – dubla castigatoare si a Ligii Campionilor, in 2006 si 2009.
Dar cele enumerate mai sus nu sunt toate reusitele ei, pentru ca sub culorile nationalei noastre ea a obtinut un titlu continental la tineret, in 1998. A fost totodata vicecampioana mondiala de tineret un an mai tarziu, pentru ca in 2005 sa se afirme intre senioare, vicecampioana a lumii. “Extrema de buzunar”, care si-a inceput suisul in marea performanta la Corabia, constant purtatoare a tricoului cu nr. 13, Cristina se considera totusi ghinionista, pentru ca ea este convinsa ca reusitele ei ar fi fost si mai spectaculoase, daca in anul 2007 n-ar fi avut o pauza destul de insemnata in pregatire, dupa un accident la umar, urmat de altul la genunchiul drept. Cu ea in 17-le tricolor, federatia e convinsa ca alta ar fi fost prestatia handbalistelor noastre la mondialele din 2007 si la europenele din 2008.
Complet restabilita – dovada stand maniera in care a evoluat la meciurile din Liga Campionilor de anul acesta – Cristina s-a aratat dornica de a prelua stafeta, sa nu se simta plecarea Luminitei Hutupan. Profesorul Radu Voina conteaza pe aportul ei la nationala, incepand cu dubla cu Belarus pentru calificarea la Campionatele Mondiale. Dupa o absenta de trei ani, iata, Cristina isi va face din nou aparitia intre handbalistele noastre fruntase. Dar nu oricum, pentru ca ea crede in perspectiva de a readuce reprezentativa Romaniei pe podium. De ce nu, chiar pe prima treapta!