Sport 
2009-06-22
Tenis
Liderul mondial nu joaca la Wimbledon
Radu LEVARDA
Spaniolul Rafael Nadal a anuntat ca nu va participa la al treilea turneu de Grand Slam al anului, care va incepe astazi in arena londoneza de la Wimbledon. Accidentat inca de la Roland Garros, ibericul si-a revenit, dar, dupa cateva evolutii neconcludente pe iarba, si-a dat seama ca nu-si poate apara titlul cucerit anul trecut, dupa superba finala de patru ore si 18 minute cu elvetianul Roger Federer. Prilej pentru fostul lider mondial de a ataca a sasea coroana la Wimbledon si de a reveni, in cazul unui succes, in fruntea ierarhiei. Nu-i va fi deloc usor, daca va ajunge in finala cu reprezentantul gazdelor, Andy Murray, aflat intr-o forma de zile mari, avand si ascendentul moral al unei victorii asupra lui Federer. Curioasa decizia unor case de pariuri londoneze de a nu-i acorda o sansa in aceasta posibila finala, acestea riscand sa piarda trei milioane de lire sterline in cazul unui succes al lui Murray. La feminin, americanca Venus Williams si-ar putea apara titlul impotriva surorii Serena, a rusoaicei Dinara Safina, numarul 1 in ierarhia WTA sau a sarboaicei Ana Ivanovic, care a declarat ca-si doreste victoria.
In ce-i priveste pe tenismanii romani, e demn de retinut ca, pentru prima data, doi dintre cei sapte prezenti pe tabloul principal, au fost desemnati capi de serie - Sorana Carstea, 28 si Victor Hanescu, 31. Sorana o va intalni in primul tur pe compatrioata Edina Gallovits, dupa ce, zilele trecute, se impusese la Hertogenbosch impotriva Monicai Niculescu. Monica va da piept cu Iaroslava Svedova din Kazahstan, iar Raluca Olaru cu frantuzoaica Nathalie Dechy, o adversara destul de incomoda.
Andrei Pavel, aflat la ultima participare din cariera la un asemenea turneu, a avut noroc cu retragerea lui Nadal si nu va evolua impotriva germanului Nikolas Kiefer. Ci a unui brazilian mai putin cunoscut, Thiago Alves, al 120-lea in clasamentul ATP. Intr-o situatie asemanatoare se afla si Victor Crivoi, care va juca impotriva germanului Bjorn Phau. Misiune dificila si pentru Victor Hanescu, care-l va intalni pe ibericul Ivan Navarro, ajuns in semifinalele turneului olandez de la Hertogenbosch. Cei interesati pot urmari turneul de la Wimbledon in transmisii directe sau inregistrate la sport.ro, de dimineata pana seara.
-
Iancu promite razbunare
-
Lupescu: “Riscam excluderea din Cupele Europene”
-
Se asteapta sanctiunile
-
Adversarii se hranesc cu acel 3-0 din tur
-
Amenintari venite din Groapa
Liderul mondial nu joaca la Wimbledon
Cronica unor infrangeri dureroase
|