Sport 
2009-06-30
Kaiac-canoe
12 finale si nicio medalie continentala!
Radu LEVARDA
Pentru prima oara in istoria participarii la Campionatele Europene de seniori canoistii si kaiacistii romani se intorc fara niciun trofeu de la Brandenburg am der Havel-Germania. Cu toate ca s-au calificat in 12 finale, sportivii nostri au avut cea mai buna clasare-locul 5, la canoe dublu 1000 metri, obtinuta de tinerii Liviu Dumitrescu si Catalin Costache, pe o pozitie mai jos incheind cursa fostii campioni continentali la kaiac dublu Ionut Anghel-Vasile Stefan, pe aceeasi distanta si canoistul Florin Mironcic la 500. In rest, au mai prins locurile 7 Iosif Chirila-Victor Mihalachi-Ciprian Popa-Andrei Cuculici, la canoe 4-1000, Florin Mironcic, la simplu 1000, Iustin Porcarasu-Ionut Mitrea-Dan Costea-Petre Gavrila, la kaiac 4-1000, Liviu Dumitrescu-Andrei Cuculici-Silviu Simioncencu-Catalin Costache, la canoe 200, Iosif Chirila-Victor Mihalachi, la canoe dublu 500, pe 8 Florin Mironcic, la simplu 200, iar pe 9 Elena Rentea-Anisoara Catruna, la kaiac 200 si Iustin Porcarasu-Ionut Mitrea-Petre Gavrila-Dan Costea, la kaiac 4-200. O comportare departe de asteptarile specialistilor, motivata in primul rand de tineretea lotului, o buna parte dintre sportivi participand in premiera la o competitie de o asemenea amploare. Alte cauze s-ar datora pregatirii efectuate numai la Snagov, fara obisnuitele cantonamente la apa calda din ultimii ani, in urma programelor stabilite de colectivele de tehnicieni si aprobate de conducerea federatiei. Dar si faptului ca adversarii prezenti la editia din acest an a intrecerilor continentale au fost de data asta mai buni decat reprezentantii nostri care, dupa evolutii apreciate din calificari, au clacat in finale. Unde sportivi cu experienta lui Mironcic, Anghel si Stefan, ar fi trebuit sa abordeze cu totul altfel cursele pentru medalii. Poate ca dublul canoistilor Chirila-Cuculici, daca ar fi concurat in aceasta formula ca la Jocurile Olimpice, putea obtine mai mult decat formulele trimise pe apa la 500 si 200 metri de antrenorul Ivan Patzaichin.
“Avand in vedere performantele realizate la cele trei etape din cadrul Cupei Mondiale desfasurate in primavara acestui an, rezultatele de la Europene sunt sub orice fel de asteptari” remarca antrenorul federal Manoila Milicin. Care a adaugat: “Apreciez, totusi, ca meritorie, evolutia echipajului de canoe dublu 1000 metri, compus din Liviu Dumitrescu si Catalin Costache, prezenti pentru prima oara la o competitie europeana de seniori. Primul are 20 de ani, iar colegul sau 21. Ei au fost aproape de echipajele Germaniei si Rusiei, care au prins podiumul, Ungaria castigand fara probleme. Saptamana viitoare vom avea o analiza a comportarii sportivilor si sportivelor la CE si vom lua primele masuri necesare pentru ca pregatirile in vederea participarii la Mondialele din luna august sa decurga fara cusur, cu speranta obtinerii rezultatelor dorite”. Nu am putut consemna si opinia lui Ivan Patzaichin, care a sosit in tara, pe calea aerului, impreuna cu sportivii si restul delegatiei, dupa inchiderea editiei ziarului nostru. O vom face la scurt timp dupa revenirea la Snagov.
-
Alex Piturca, liber de contract
-
Carstea, noul director tehnic la Gloria Bistrita
-
Incep turneele de pregatire
-
Se retrage si Borcea
-
Potec si Florea- performerii Nationalelor de inot
Alex Piturca, liber de contract
12 finale si nicio medalie continentala
|