Predoiu- Implementarea noilor Coduri va reduce durata proceselor

Social Editia Speciala - Social

  2009-07-02

Predoiu: Implementarea noilor Coduri va reduce durata proceselor


Ministrul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, Catalin Predoiu, a declarat, ieri, ca Justitia si sistemul penitenciar trec prin momente grele, fara precedent in ultimii ani. Ministrul a precizat ca abordeaza dificultatile sistemului judiciar si ale sistemului penitenciar in ordinea de prioritate impusa de importanta problemelor si de resursele pe care le are pentru rezolvarea lor. “Stiu ca resursele alocate nu sunt pentru moment suficiente pentru buna desfasurare a activitatilor curente si continuarea modernizarii. Asigur profesionistii din sistemul judiciar si cel penitenciar ca desfasuram zilnic eforturi pentru a pregati momentul in care putem obtine fonduri suplimentare pentru cheltuielile de bunuri, servicii si acoperirea locurilor vacante”, a spus el.
Potrivit lui Predoiu, un prim pas spre rezolvarea problemelor s-a facut prin aprobarea de catre Guvern a unui Memorandum privind un pachet de masuri urgente pentru Justitie. De asemenea, el a spus ca trebuie continuata modernizarea Justitiei, in ciuda greutatilor de moment.
Catalin Predoiu a subliniat ca atitudinea echilibrata, matura si inteleapta trebuie sa prevaleze asupra demagogiei si radicalismului lipsit de solutii. El a spus ca trebuie pregatit terenul pentru implementarea noilor coduri, care vor conduce la procese mai scurte si solutii mai transparente pentru cetateni.
Predoiu a adaugat ca sunt in derulare proiecte pentru imbunatatirea conditiilor de lucru, atat sub aspectul cladirilor pentru instante, cat si in ceea ce priveste informatizarea acestora. Ministrul Justitiei a mai precizat ca un alt obiectiv este aducerea in sistem a unor oameni bine pregatiti, pentru a ocupa locurile vacante, cu impact pozitiv asupra calitatii actului de Justitie.