Un Brancusi inedit- in Polonia

Monden Editia Speciala - Monden

  2009-06-18

Un Brancusi inedit, in Polonia


Fotografiile lui Constantin Brancusi, artistul roman cu cea mai mare expunere internationala, vor fi prezentate pentru prima oara in Polonia, in cadrul unui proiect realizat de ICR-Varsovia in parteneriat cu Muzeul National de Arta al Romaniei si Muzeul National de Arta al Poloniei. La moartea sa, in 1957, Brancusi a lasat in urma peste 560 de negative si mai mult de 1.000 de fotografii. Expozitia “Constantin Brancusi - fotograf” cuprinde 40 de tiraje actuale ale unor fotografii originale care il infatiseaza pe marele sculptor in atelierul sau parizian, precum si o serie de sculpturi celebre sub diferite unghiuri sau in diferite stadii de realizare. Acestea vor fi expuse, timp de o luna si jumatate, la Galeria “Królikarnia” a Muzeului National de Arta al Poloniei, situata intr-un vechi palat aristocratic din centrul Varsoviei. O alta categorie de fotografii sunt autoportretele artistului in atelier. Surprins in timpul lucrului sau pozand, artistul isi gandea permanent portretul in raport cu opera. Creatia fotografica era pentru Brancusi indisolubil legata de sculptura, in care isi gasea motivele, pretextele si inspiratia pentru imaginile cele mai elocvente din fotografiile sale. Vernisajul are loc astazi, de la ora 18:00, iar expozitia va ramane deschisa publicului pana in 2 august.