Monden 
2009-07-03
Poezie si jazz la Teatrul de Opereta
Prima editie a Maratonului de Poezie si Jazz le va aduce bucurestenilor, de vineri seara pana sambata dimineata, in foaierul Teatrului National de Opereta “Ion Dacian”, sapte ore neintrerupte de dialog artistic intre cateva dintre cele mai importante voci ale poeziei romane contemporane si nume de referinta ale jazz-ului autohton.
24 de poeti din generatii si geografii literare diferite vor avea cate un recital de maximum 20 de minute, recitaluri ce vor fi “copertate” prin dialog muzical cu cei mai rafinati interpreti si compozitori de jazz: Mircea Tiberian – pian, Maria Raducanu – voce, Liviu Butoi – saxofon, Pedro Negrescu – contrabas, Vlad Popescu – tobe. Constantin Abaluta, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comanescu, Traian T. Cosovei, Nichita Danilov, Florin Iaru, Ioan Es Pop, Nicolae Prelipceanu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu si Octavian Soviany se numara printre poetii invitati la maraton. Li se adauga Daniel Kara, desemnat de organizatori debutantul Maratonului.
Baza pentru viitoarele Istorii ale literaturii romane
“O noapte de muzica si poezie prin care sa fie promovate valori autentice si organice, deseori umbrite de dictaturile prezentului: consumismul, tabloidizarea aspectelor intime ale vietii si obsesia audientelor cu orice pret. In fapt, un proiect care sa dea seama de un altfel de spatiu public necesar: cel al creativitatii si al sensibilitatii”, precizeaza organizatorii intr-un comunicat de presa.
Evenimentul, prima manifestare multi-art din Romania, se vrea a fi un material documentar pentru viitoare istorii ale literaturii romane, prin productiile ce vor fi realizate si difuzate, in direct sau inregistrate, de TVR Cultural si Radio Romania Cultural. Totodata, in cadrul evenimentului va fi lansata antologia “Maratonul de Poezie si Jazz”, aparuta la Editura Tracus Arte.
Proiectul este coordonat de Dan Mircea Cipariu, presedintele sectiei Poezie – Asociatia Scriitorilor Bucuresti, si Ioan Cristescu, initiatorul Serilor de Literatura si Muzica de la Muzeul National al Literaturii Romane din Bucuresti. Conform programului, maratonul va fi deschis de Traian T. Cosovei si inchis de amfitrionul Dan Mircea Cipariu.
|