“Nu este o colectie, ci un volum”. Astfel ne atrage Christian Craciun spre lectura volumului de poezie al lui Mircea Dinu, “Mildendo, capitala Liliputului”, aparut in 2009 la editura clujeana Eikon.
Mircea Dinu este autorul a trei volume de poezie in 13 ani (“Golul exploziv” 1996, “Mildendo” – 1999 si “Aerul” – 2007). El a ramas, dupa cat se pare, in optica contemporanilor (a acelora care stiu despre el, fiindca nu este un poet mediatic), poetul Liliputului sau al cetatii Mildendo. Acesta e Isarlik-ul lui Mircea Dinu sau al lui Jonathan Swift, pe care il citeaza: “Am intors capul spre stanga si orasul mi-a aparut ca un decor de cetate pe scena unui amfiteatru”.
Aflu ca Mircea Dinu este un poet despre care au scris exegeti respectabili, precum Alex Stefanescu, Ioan Es. Pop, Geo Vasile. Dupa volumul acesta nu stiu din ce generatie face parte (un CV ar fi fost bine venit). Dupa aparitia primului sau volum, George Vulturescu scria ca “M.D. se dovedeste un daltuitor de prototipi de femeie ideala. Este femeia in miscare, in diferitele ei ipostaze, o «sinteza» cum spune poetul, intre orgii si asceza, intr-un Mildendo de apus de lume, de sfarsit de romantism”. Femeia mobila, serafica, se vede mai bine in al doilea volum, “Aerul”: “Erai flacara, vapaie,/ era aer de otel,/ ca un laser care-l taie/ ai facut prin el tunel// Aerul era de sticla/ ma uitam exuberant/ cum l-impinge si despica/ sanul tau cel elegant,/ sfarcul lui de diamant”.
Intradevar, prima poezie a lui Mircea Dinu e carnala, adesea pana la pragul scabrosului. S-a facut comparatia cu Arghezi din “Flori de mucegai”, eu cred ca Mircea Dinu are mai multe “bube, mucigaiuri si noroi”, de vreme ce intre Arghezi si el au mai existat si “Argoticele” unui Emil Brumaru.
Personal, m-a interesat in volumul de fata ciclul nou, “Magarul in ceata”, vorbind despre curiozitatea in fata universului. “E ceva ce nu stim... altfel/ toate s-ar deslusi/ altfel/ n-as mai rataci inauntrul propriei mele vieti/ si in lumea asta/ ca/ magarul in ceata” (“Magarul in ceata 1”). Ultima secventa cuprinde 58 de texte, structurate in trei cicluri (“Campul cu litere”, “Indoiala lui Orfeu” si “Magarul in ceata”) si dupa cum bine a observat critica, se aseaza sub semnul terorii, a “tiraniei”, cuvantului scris. Aici poetul, care avea odata obsesia lui Gulliver in Liliput (sau a elefantului in magazinul de portelanuri) se descrie à la Nichita Stanescu: “un sac de litere... litere-fii si litere-fiice/ ale unor litere nascute din litere”. Litere pe care ar trebui sa le aseze in mesaje Dumnezeu, dar: “tu, cea mai mare prezenta din toate universurile/ te joci de-a v-ati ascunselea cu noi,// Doamne nu mai face pe smecherul,/ sunt sigur ca-ti pasa/ chiar asa/ nu poti sa dai si tu un telefon din cind in cind?”.
Ca logos-ul este preocuparea noua a lui Mircea Dinu, se vede si din imaginea aleasa pentru coperta masivului volum, pictura lui Brueggel reprezentand “Turnul Babel”. “Speriat de incheierea prezentului op, ma intreaba subliniind rotunjimea constructiei: Daca inchei volumul acesta, ce-mi mai ramane de scris? Din fericire, ii mai raman teme si formule neepuizate si inepuizabile”, se arata convins, in Postfata volumului, Christian Craciun.