Monden 
2009-06-30
Stralucitor la BucureSti
Michael Bolton nu a uitat de Sinatra si Pavarotti
Irina PANTIRU
Seara dedicata fanilor lui Michael Bolton a facut la Bucuresti un show de zile mari, care a extaziat publicul prezent, duminica seara, la Sala Palatului din Capitala. Artistul american a fost primit cu ropote de aplauze de cei prezenti si a deschis concertul cu piesa “Steel Bars”.
Imbracat cu jeansi, sacou negru si camasa alba, Bolton le-a spus fanilor ca este incantat sa revina la Bucuresti, unde a petrecut cateva zile minunate si unde si-a revazut vechii prieteni, si a invitat publicul sa cante alaturi de el si de cele patru backing vocals, corul care l-a sustinut si instrumental.
Show-ul a avut si o parte dedicata marelui muzician Frank Sinatra, despre care Bolton spunea ca nu i-ar putea confunda niciodata timbrul vocal, pentru ca “avea o voce foarte puternica, dar cu o sensibilitate aparte”. Pentru acest moment Michael Bolton s-a imbracat in costum, si a delectat publicul cu piese facute cunoscute de marele Sinatra, incluse pe albumul “Bolton Swings Sinatra”: “Fly me to the Moon”, “For Once in My Life”, “That’s Life” si, bineinteles, “New York, New York”. De asemenea, Michael Bolton a adus pe scena de la Bucuresti si o particica din muzica marelui tenor Luciano Pavarotti, alaturi de care a cantat cu ani in urma aria “Nessun Dorma”. Spre finalul concertului, care a durat mai bine de o ora si jumatate, artistul a coborat de pe scena si a cantat celebra sa piesa “When A Man Loves A Woman”. Interpretarea piesei “Rock Me Baby”, lansata prima oara de B.B King in 1964, le-a amintit fanilor ca Michael Bolton poate sa abordeze cu usurinta chiar si blues-ul.
Toate hit-urile megastarului american, piese incluse pe cel mai recent material discografic al sau, “The Very Best of Michael Bolton”, au incantat publicul. Concertul s-a incheiat cu “How Am I Supposed To Live Without You”, piesa care i-a adus ropote de aplauze si buchete de trandafiri si orhideee din partea fanilor. Indragitul artist a plecat spre Sofia, unde va sustine concertul “The Very Best Of” in aceasta seara.
A treia oara in Romania
Michael Bolton s-a nascut in 1953, intr-o familie de evrei din statul american Connecticut si a devenit celebru la inceputul anilor ’90. Castigator al mai multor premii Grammy pentru “Cel mai bun cantaret” si posesor al unei stele pe Walk of Fame din Hollywood, Bolton a vandut, de-a lungul carierei, peste 53 de milioane de albume si a cantat alaturi de celebritati precum Luciano Pavarotti si Ray Charles, a scris cantece impreuna cu Bob Dylan, a compus hit-uri pentru Barbra Streisand si Kiss, a cantat la chitara cu B.B. King, iar fragmente ale melodiilor lui s-au regasit si pe un album al hip-hop-erului Kanye West.
Artistul a mai concertat in Romania in 2005 si 2007. Printre VIP-urile prezente acum la Palatului s-au remarcat soprana Angela Gheorghiu si compozitorul Jolt Kerestely.
-
A treia oara in Romania
-
L-a depasit pe Elvis
-
Premii pentru scriitorii debutanti
-
A treia oara in Romania
-
Liviu Ciulei- un artist total
Incursiune in universul colectionarului Pavel Susara
|