Sfarsit de an si inceput de an, perioada in care te gandesti la ce daruri poti sa faci celor din jur. Si am ales, pentru domniile voastre, bineinteles, o poveste. O poveste fabuloasa, despre marile taine ale lumii in care traim. O lume care se intinde dincolo de tari si continente, de planeta Pamant si Sistemul Solar, chiar de Galaxia noastra, catre Metagalaxie, Universul in care traim, adevarata noastra casa. Ba chiar si dincolo de ea…
…Taine am zis? Nu, nu pentru initiati, adica aceia dintre membrii speciei Sapiens sapiens care pot, stiu si vor sa se ridice in varful picioarelor – ca in celebra gravura medievala a societatii “Imago Mundi” – pentru a da la o parte perdeaua neagra care ne inchide fereastra spre cunoastere. Da, din pacate, pentru cei mai multi dintre fratii si surorile de specie, ocupati sa traiasca intr-un aici si acum care blocheaza iesirile fabuloasei masinarii numita creier in afara “cercului vostru stramt”, cum trist plangea lumea noastra Luceafarul lui Eminescu.
Revin la “initiati”. Termen trimitand la mister, taina absoluta, cu gelozie ascunsa vederii, auzului si intelegerii celor multi. Dar initiatii zilelor noastre nu mai sunt cei de la curtile faraonilor, din Masonerie sau din pivnitele inchisorilor Inchizitiei. Ei se manifesta astazi public, scotand la lumina uluitoare descoperiri, in cel putin patru domenii ale cercetarii fundamentale, in cautarea Graalului specific. Astronomii si astrofizicienii fugaresc Universul catre uterul initial, faimosul Big Bang – si chiar indraznesc sa caute si dincolo de el, veti vedea. Fizicienii sunt rosi de curiozitate privind consistenta si comportamentul particulelor fundamentale, quarcii, si al fortelor naturii – poate apare cineva, un Einstein al vremii, care sa le lege intr-o ecuatie decisiva? – dar vor da o mana de ajutor si astrofizicienilor, prin superba aventura numita LHC, de la CERN, de langa Geneva, unde, sub pamant, se cauta primele secunde ale Big Bang-ului celest. Geneticienii – si Biologia, in general – plonjeaza tot mai adanc in uluitoarea molecula de ADN (acid dezoxiribonucleic), ai caror proprietari suntem toti, toti oamenii, toate animalele si toate plantele – daca nu cumva raportul e invers: fantastica molecula este proprietara noastra, a Viului de pe planeta, si de si mai departe de ea. In sfarsit, neurologii, ajutati de instrumentele imaginate, proiectate si construite de inginerii veacului al XXI-lea, incearca sa dibuiasca porti si punti catre complexitatea apropape infinita a celei mai teribile masinarii nascuta de Explozia Initiala, creierul uman.
Aici suntem, la granita dintre 2008 si 2009, intr-un moment cand aceasta fabuloasa sete de cunoastere incepe sa se reverse catre lumea larga din sertarul aparent ferecat al cercetarii.
Ca sa ma lansez in povestea pe care v-am promis-o – abia acum incep… – mi-am pus in CD-player o “conserva” cu coruri de Bhrams, mi-am deschis carnetele de notite si ma aflu, asa cum de aproape patru decenii o fac, la o imaginara tabla neagra, in mana cu o imaginara creta – ambele recuzite de Istorie, caci invatarea a iesit de mult din clasele lumii, invaluind de peste tot lumea. Si va anunt ca personajul principal al lectiei mele Gutenberg-iene este fizicianul Andrei Linde, un profet care nu vrea sa mai faca profetii. Intr-un articol din “Discover” Linde isi explica reluctanta. Cu doua decenii in urma, spune savantul, eram deja un fizician cunoscut, lucram la celebrul Institut Lebedev al Academiei Sovietice de Stiinte, si, intr-un moment mai dificil al vietii, fiind bolnav si internat la spitalul Academiei, ma gandeam: iata, acesta este locul din care, cand imi va veni vremea, voi privi pentru ultima oara lumea – Moscova, Rusia, Uniunea Sovietica si viata, asa cum erau, pareau sa nu se schimbe nicicand.
Catre capatul povestii mele, peste alte cateva pagini (si episoade din foiletonul ce va asteapta), va voi dezvalui finalul acestei istorioare; pregatiti-va insa acum sa intram in miezul unor dezvaluiri privind coincidentele stranii din fizica lumii… (Va urma)