…Este o expresie tipica mediului TV, pe care o folosesc de decenii, de cand
m-am angajat in aceasta fabuloasa antrepriza de redare a informatiei video si audio, de povestire a imaginii, daca vreti, a intamplarilor din realitatea si ireali-tatea imediata – cum ar spune Blecher – catre confratii de specie, vorbindu-le despre ispravile, mai ales din stiinte si tehnologii, tot ale confratilor de specie.
Si pentru ca am dobandit de mic arta cititului, chiar in mai multe limbi, si pentru ca mi-am construit accesul spre informatia care vine spre noi din mai multe culturi, “frunzaresc” pentru domniile voastre “Discover”, “Science et Vie”, “Science et Avenir”, “Scientific American” si, desi lucrez acum cu semne pe o pagina, cum bine observati, ma folosesc de procedeul video pe – repede-inainte, pentru a va aduce stiri din lumea de azi care se pravale in lumea de maine. O iau, cum se spune in ziaristica, pe bumbi.
• Pe Enceladus, al doilea satelit al elegantei Saturn, s-a gasit apa. Si nu doar ghetari, ca pe Marte sau, probabil, pe Europa, “luna” a lui Jupiter, ci un lac urias subteran, apa lichida ca aceea din marile Terrei sau, de pilda, din celulele corpului nostru! Deci semn promitator ca viata ar fi cu putinta, in forme la care inca nu ne gandim. Sondele Voyager 2, apoi Cassini
l-au cercetat pe Enceladus, ultima a fotografiat un geyser, iar astrofizicienii si cercetatorii de planete au stabilit, dupa calcule febrile, ca pe aceasta sfera de piatra cu raza de 170 km se gaseste, de jur imprejurul micii planete, un strat de 180 km de gheata, avand deasupra un lac (sau un ocean?) de cateva sute de metri grosime.
• In aceeasi ordine de idei, misiunea “Phoenix” pe care NASA a trimis-o pe Marte s-a desfasurat impecabil, o sonda pamanteana amartizand pe polul Nord al planetei, adica acolo unde cautatorii de Americi cosmice spera sa gaseasca apa. Apa lichida, undeva, sub suprafata, langa foarte probabilul ghetar pe care il adaposteste calota Martiana. Cu apa acolo, drumul spre Marte va fi mult mai usor pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman, caci apa la bord este cea mai mare problema cu care se vor confrunta astronautii din 2020 – 2030, atunci cand vor porni actiunea de colonizare a planetei vecine. Or, cu apa indigena, rezervoarele astronavei pamantene pot fi reduse la jumatate. Si mai este ceva, o tulburatoare speranta: unde este apa, se gaseste si viata. Viata microscopica, paleoviata - ca si pe Enceladus –, iata ce putem spera... Drumul catre marile aventuri cosmice nu mai poate fi inchis, imi spunea recent Marius Piso intr-o emisiune la TvRM, dezvaluind ca mari proiecte de afaceri pentru Luna sunt deja puse la punct (minerit, fabricarea de medicamente), asteptandu-se doar unda verde de la Guvernul SUA si, fireste, finantare, de la cine stie ce Fond de Risc!
• Desi este ubicuu in Univers, hidrogenul nu reprezinta decat 1,5% din productia de energie primara, cu toate promisiunile pe care ni le fac savantii si inginerii energeticieni relativ la apropiatele, in timp, celule de combustie, adica electromotoare care, folosind hidrogenul din rezervoare si oxigenul din aer, sa reuseasca sa impinga civilizatia noastra, detronand hidrocarburile de pe podiumul marilor combustibili. Iar la peste 130$ barilul, petrolul se clatina - asa ca loc este pentru cercetarile si valorificarile combustibilului numit hidrogen. Deocamdata, a-l obtine nu este ieftin, nici usor. Il folosesc in rezervoare islandezii, pentru ca vulcanismul Islandei permite fabricarea si imbutelierea lui in rezervoare cu mic consum de energie; in restul lumii, insa, a-l produce pe acest combustibil inseamna sa cheltuim si mai mult combustibil, deci sa contribuim la marirea efectului de sera. La Centrul National de Cercetari Stiintifice (CNRS) de la Universitatea din Nantes, de hidrogen se ocupa… biologii. Ei si ele - caci tot mai multe reprezentante ale sexului frumos sunt implicate in cercetarea stiintifica - se ocupa de o alga verde unicelulara pe nume Chlamydomonas reinhardti, capabila sa fabrice, spun universitarii, hidrogen “curat”. Deocamdata “Chlamy”, cum o alinta biologii, nu are decat randamentul de 0,5% – 3%, dar pe aceasta celula de 10 micrometri cercetatorii au luat-o la refec, i-au tulburat tehnologiile si i-au indus, genetic, capacitatea de a fabrica hidrogen in chloroplasta, locul unde “Chlamy” transforma energia luminoasa in energie chimica prin fotodisocierea apei: alga rejeta oxigen si expulzeaza electroni. Dar tehnobiologii francezi sunt cu picioarele pe pamant: desi au demonstrat ca, teoretic, acoperind doar 1% din suprafata Frantei cu reactori de H fabricat de la Chlamy ar satisface integral nevoile de energie ale Hexagonului, nu ne putem astepta la o dezvoltare industriala a fotobioreactoarelor mai devreme de 2025…
(va urma)