In 1996 Nick Pope publica in Marea Britanie cartea Open Skies, Closed Minds: For the First Time a Government UFO Expert Speaks Out (Ceruri deschise, minti incuiate: pentru prima oara un expert guvernamental in OZN-uri se pronunta), care a devenit rapid “No. 1 Bestseller”. Autorul cartii a condus, intre 1991 si 1994 secretariatul 2(a) al statului major al aerului (Air Staff) din Ministerul Apararii al Marii Britanii, secretariat la care se examinau rapoartele privind OZN-urile. La inceput sceptic, Pope a devenit convins de realitatea acestui fenomen pe masura cunoasterii cazurilor pe care le-a investigat personal. El afirma ca din aceste cazuri putea fi construit usor un serial de tipul “dosarele X”.
La postul sau, Pope a fost surprins sa constate ca militarii din fortele aeriene britanice erau foarte deschisi privitor la fenomenul OZN. Explicatia consta in sensibilitatea lor crescuta fata de amenintarea unei tehnologii superioare, ca si in faptul ca, la un eventual gest ostil al OZN-urilor, avioanele militare ar fi fost primele trimise sa incerce sa rezolve problema. In plus, multi vazusera OZN-uri.
Investigatorul englez Omar Fowler a catalogat, intre decembrie 1994 si mai 1995, doar in regiunea Derbyshire din centrul Regatului Unit, cincizeci si doua de observatii ale unor OZN-uri enorme, majoritatea avand forma triunghiulara. In seara de 23 august 1994 doi martori au avut sansa sa filmeze, cu o camera video, un astfel de OZN. La un moment dat, s-au apropiat doua elicoptere; luminile OZN-ului s-au stins imediat si nu s-au reaprins decat in momentul in care elicopterele s-au departat. Fortele aeriene britanice au declarat ulterior ca nici un aparat al lor nu fusese in zona la momentul respectiv.
La 6 ianuarie 1995 un Boeing 737 al companiei British Airways, in timp ce se afla la altitudinea de 1300 de metri, pregatindu-se sa aterizeze pe aeroportul din Manchester, a trebuit sa faca o manevra brusca pentru a evita coliziunea cu un OZN care s-a apropiat din dreapta. Nava misterioasa, de forma triunghiulara alungita, a trecut razant deasupra carlingei, atat de aproape incat copilotul si-a aplecat, instinctiv, capul. Obiectul nu fusese reperat de radare. Echipajul, foarte impresionat, a facut un raport, ceea ce a reprezentat mai degraba o exceptie, pilotii preferand, de regula, sa treaca sub tacere astfel de intalniri. Concluzia autoritatii aviatiei civile, adoptata dupa un an de anchete, a fost “caz nerezolvat”. Intalniri similare s-au petrecut mai multe in spatiul aerian britanic.
Nick Pope, estima ca exista, in toata lumea, circa 13 milioane de oameni care “au vazut ceva”. El spunea ca dupa experienta, de peste cincizeci de ani, a altora si a sa personal, „90-95% din aceste observatii pot fi explicate in termeni obisnuiti: sateliti, bolizi, avioane, elicoptere, experimente sau exercitii militare, fenomene meteorologice, farse etc. Raman insa cel putin 650.000 observatii, in toata lumea, pentru care nu exista explicatii. Peste 50% din public este convins ca o parte dintre OZN-uri au origine extraterestra. Tot ce poate spune Ministerul Apararii despre aceste observatii este ca ramane deschis fata de ele. Presupun ca aceasta este o modalitate eleganta de a spune ca nu avem nici o idee ce ar putea fi obiectele raportate. Pozitia ministerului a fost, intotdeauna, ca nu s-au gasit inca indicii ale vreunei amenintari din partea acestora la adresa Regatului Unit. Ar fi fost mai corect sa se spuna ca nu avem dovezi ca pe cerul nostru ar fi avut loc un act ostil pe fata – deocamdata […] dar nu avem nici dovezi ca un fenomen foarte real, precum OZN-urile, este inofensiv”. Pope adauga: “daca subestimarea inamicului este considerata un pacat in lumea militarilor, incapacitatea de a-i recunoaste existenta este un pacat cardinal”.
Investigatorii britanici Armen Victorian si Nicholas Redfern argumentau ulterior ca secretariatul 2(a) din Air Staff ar fi fost mai mult un paravan, o vitrina destinata marelui public, menita sa creeze impresia ca fenomenul este sub control. In realitate aici soseau doar o parte din rapoarte, in primul rand cele trimise de populatie. “Zborurile la joasa inaltime” ca si cele “neexplicate”, facute de piloti, in special de cei militari, aveau un alt drum, ajungand la organisme mult mai secrete. Un alt punct de concentrare a datelor ar fi, se pare, sectia de spionaj militar (DIS), la care sunt trimise, intre altele, “semnalele” de orice fel, captate de militari si care nu aveau explicatie. DIS lucreaza in stransa colaborare cu faimosul NSA din Statele Unite, avand un rol similar.