IT & C 
2007-01-09
Google Earth, cu ochii pe noi
M.F.
Potrivit specialistului in computere Hartmut Pohl, profesor la universitatea Bonn-Rhein-Sieg, in curand vom putea vedea, cu ajutorul Google Earth, nu doar harti din anumite locuri solicitate, ci si ce se intampla la coltul strazii noastre. In cel mult zece ani, tehnicile avansate de localizare a persoanelor vor face posibil - a declarat Hartmut Pohl pentru revista “FOCUS”- sa ne urmarim on-line prietena la cumparaturi prin oras sau sa ne vedem seful petrecandu-si concediul in Italia. Si politia va putea observa mai usor si de la distanta infractiunile stradale, de la parcari in locuri nepermise pana la spargeri de masini. Cu alte cuvinte, vom trai in plin Big Brother. Deja, milioane de oameni si-au inscris benevol datele personale, din viata de zi cu zi, in comunitati virtuale precum MySpace sau pe platforme-video ca YouTube. Insa Pohl atrage atentia ca orice asemenea informatii furnizate raman inregistrate si arhivate pe internet si oricat le-ai sterge tu acasa, din computerul personal, ele sunt in continuare accesibile doritorilor. „Astfel, oricine iti va putea cunoaste obiceiurile de acum, hobby-urile si destinatiile de vacanta, si peste douazeci de ani“, a precizat Pohl.