Venezuela suspenda subventiile pentru combustibilul ieftin al saracilor din SUA

International Editia Speciala - International

  2009-01-09

Venezuela suspenda subventiile pentru combustibilul ieftin al saracilor din SUA
(Dorel Filipescu)

Intreprinderea “Citigo”, filiala americana a companiei petroliere publice a Venezuelei, “Petroleos de Venezuela” – PDVSA si-a suspendat programul prin care funiza combustibil ieftin, subventionat pentru incalzirea familiilor americane cu venituri scazute din mai multe localitati ale SUA, a informat organizatia beneficiara “Citizens Energy”, care a colaborat la punerea in aplicare a acestui program sustinut expres de presedintele Hugo Chavez.
In comunicatul dat publicitatii la 6 ianuarie, presedintele organizatiei americane, Joseph Kennedy II (foto dreapta), scrie ca “Citigo” s-a vazut obligata sa reevalueze toate programele sale sociale, inclusiv pe cele de distributie de combustibil pentru incalzire din cauza scaderii pretului petrolului si a crizei economice mondiale.
Astfel, intreprinderea “Citigo” a suspendat “pana la noi instructiuni”, acest program de distribuire de combustibil pentru incalzire.
“Noi «Citizens Energy» vom face tot ceea ce depinde de noi, pentru a fi continuata aceasta asistenta vitala, care a furnizat, in ultimii ani combustibil ieftin pentru incalzire pentru mii de familii americane cu venituri mici”, a mai subliniat Kennedy, care a recunoscut, insa, ca decizia finala se afla in mana autoritatilor venezuelene.