Spalatoriile auto, tinute la secret

OPC a amendat 350 de patroni de spalatorii auto, dar nu le-a divulgat numele celor din Bucuresti.

Cele mai multe abateri de la normele legale in vigoare s-au inregistrat in Bucuresti, unde s-au constatat nereguli la toate cele 20 de spalatorii auto verificate. „Cele mai multe firme care detin spalatorii auto in Capitala, noua la numar, au fost sanctionate pentru ca nu au avut afisate informatii privind serviciile si tariful practicat pentru fiecare operatiune in parte“, a declarat Robert Hart, consilier de presa al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC). Spalatoriile auto din Bucuresti au mai fost sanctionate si pentru faptul ca nu au eliberat bonuri fiscale, au folosit substante chimice expirate si nu au afisat tarifele atit in RON, cit si ROL. Suma amenzilor acordate in Capitala a fost de 140 de milioane de lei vechi.

Firmele, sub protectia anonimatului

Robert Hart a precizat ca nu poate face public lista firmelor amendate in Bucuresti, deoarece patronii acestora ar putea actiona in instanta ANPC. Cu toate acestea, alte firme din tara au fost date ca exemple intr-un comunicat de presa facut public pe site-ul ANPC, pentru neregulile gasite la spalatoriile auto pe care le detin. Astfel, unul dintre exemple este  SC Rompetrol Downstream SA, unde inspectorii au sesizat existenta unor afise prin care clientii erau informati cu privire la faptul ca folosirea echipamentului spalatoriei se face pe raspunderea consumatorului, firma neavind nici o responsabilitate in caz de accidente sau stricaciuni. Inspectorii au acordat o amenda de zece milioane de lei vechi, unitatea fiind nevoita sa retraga toate afisele din cele 21 de unitati pe care firma le detine in judetul Ilfov.

Reprezentantii firmei Rompetrol Downstream sustin ca afisul pentru care au fost amendati era expus deoarece clientul avea posibilitatea sa-si spele masina singur, fara asistenta unui operator, folosind jetoane pentru spalatul automat. „Afisul era pus tocmai pentru a preintimpina astfel de situatii, cind clientul isi putea produce singur o astfel de paguba“, precizeaza Departamentul de Comunicare al Grupului Rompetrol.